Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– GfK: Trimestrul trei, cel mai bun din 2010 pentru piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată

În ciuda creşterii TVA-ului la data de 1 iulie şi a mediului economic dificil, al treilea trimestru al anului a fost cel mai bun pentru piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată. Şase din cele şapte sectoare monitorizate au crescut comparativ cu T2 2010. Cu toate acestea, piaţa este cu peste 10% mai slabă decât în T3 2009.

Piaţa totală a bunurilor de folosinţă îndelungată monitorizată de GfK TEMAX a fost de 305 milioane euro în al treilea trimestru al acestui an, o scădere de aproape 11%, de la 343 de milioane euro în acelaşi trimestru al anului 2009.

Doar sectorul foto (+9%) şi cel al electronicelor de larg consum (+0,1%) au avut vânzări mai bune decât în T3 2009, deşi trebuie menţionat faptul că piaţa electronicelor de larg consum este puternic influenţată de o singură categorie, cea a televizoarelor.

Evoluţia vânzărilor de bunuri de folosinţă îndelungată în România

Sectorul electrocasnicelor mici și cel al electrocasnicelor mari au scăzut cu 4,1%, respectiv 6,7%. Sectorul IT a scăzut cu numai o cifră pentru prima dată în acest an, în scădere cu 8,4% faţă de T3 2009. Piaţa de telecom şi cea a echipamentelor de birou au continuat să prezinte din punct de vedere valoric aceleaşi vânzări slabe ca şi în prima jumătate a anului. Comparativ cu T3 2009, piaţa de telecom a scăzut cu 32,8%, în timp ce cea a echipamentelor de birou a scăzut cu 37,2%.

Sectorul foto – revenire timidă

Soarta vânzărilor în sectorul foto s-a îmbunătăţit odată cu începutul acestui an, poziţionându-l pe o direcţie ascendentă, care a continuat și în T3 2010. Vânzările de aparate foto digitale și rame foto digitale, cu 9% mai mari decât anul trecut, au atins o valoare de 10 milioane euro în T3 2010.

Abordarea „produse care își merită banii” a fost trăsătura dominantă a pieţei foto românești – la niveluri de preţ similare pe piaţă, modelele oferite la pachet cu accesorii, sau modelele care au caracteristici ușor mai bune au câștigat teren. Acest model de alegere este întâlnit mai ales pentru aparatele compacte cu zoom <4x, care alcătuiesc jumătate din toate vânzările de pe piaţă, deşi achiziţionarea de modele cu zoom >11x a fost stimulată de promoţii şi oferte de preț avantajoase; același lucru este valabil pentru D-SLR.

În ceea ce priveşte aparatele foto digitale compacte de înaltă calitate, un nou standard –  camerele cu sistem oglindă, aproape că nu este prezent pe piaţa românească, deşi în ţările occidentale se pare că acest segment de produse formează o noua nișă de piaţă şi creează cerere potenţială, atât dinspre piaţa de SLR tradiţionale, cât și dinspre segmentul compact.

Electronicele de larg consum – O piaţă TV

Constanța este cuvântul cheie care caracterizează performanța vânzărilor de electronice atunci când le analizam comparativ, T3 2010 versus T3 2009. În comparaţie cu performanţa mai puţin măgulitoare a altor sectoare monitorizate în cadrul TEMAX, imaginea furnizată de sectorul de electronice este una mai degrabă pozitivă. Piaţa a ajuns în T3 2010 la o valoare de 59 milioane de euro.

Din nou, suspectul obișnuit care susține această performanţă generală bună, tehnologia Flat TV continuă să crească în importanţă pe piaţă, înregistrând un salt de 12% în T3 2010 faţă de T3 2009. Televizoarele cu ecran plat mediu (32″) încă reprezintă aproape jumătate din totalul vânzărilor LCD de pe piaţă. Cu toate acestea, ritmul de creştere este mai lent pentru acest segment, comparativ cu TV de 22 – 23″, a căror cotă in unităţi LCD a crescut la aproape un sfert în T3 2010. Tendinţa arată că preferinţa consumatorilor este orientată spre achiziţionarea unui LCD ca al doilea televizor, reducând achiziţiile pentru cealaltă opţiune – CRT de 21″.

Ecranele de dimensiuni mai mari, funcţionând pe baza noilor tehnologii – cum ar fi tehnologia LED care acum reprezintă 14% din valoarea LCD-urilor – au o performanţă foarte bună. De exemplu, aproape un sfert din toate vânzările în euro de LCD-uri în T3 2010 au fost vânzări realizate cu modele de 40-42″. Deoarece televizoarele LED TV se vând acum și la diagonale mai mici, cum ar fi 26″ sau 22-23″, este clar care va fi viitorul standard pentru tehnologia Flat TV.

Pe ansamblu, performanţa stabilă a întregului sector se datorează evoluţiei pozitive în cadrul pieţei Flat TV. Acest lucu indică faptul că restul vânzărilor de electronice sunt încă slabe şi în descreștere. Aşa cum se prezintă situaţia acum, în cazul în care piaţa electronicelor de larg consum continuă trendul stabil și în T4 2010, atunci televizoarele vor fi, încă o dată, cele care salvează situaţia.

Electrocasnicele mici – Între aparatele de preparare a băuturilor şi cea a alimentelor

Piaţa românească a electrocasnicelor mici a continuat să scadă cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă (ianuarie-septembrie) din 2009. În plus, această piaţă arată o scădere de 4,1% în T3 2010 comparativ cu T3 2009, ajungând la 19 milioane de euro. În ciuda faptului că acest trimestru este cel mai bun al anului, este important să se aibă în vedere faptul că T3 2010 este analizat în comparaţie cu un trimestru 3 2009 mai bun. Pe baza creşterii cererii pe piaţă, produse cum ar fi fiarele de călcat, categoria aparatelor electrice de ras şi de epilat şi aspiratoarele au atins în T3 2010 cea mai mare valoare a anului, dar au fost încă sub valoarea din T3 2009. În schimb, vânzările de aparate de tuns şi aparate de preparare a băuturilor calde au fost mai mari decât în trimestrul similar al anului trecut. Evoluţia pozitivă a pieţei aparatelor de preparare a băuturilor calde se datorează în special expresoarelor.

Factorul surprinzător vine de la aparatele pentru prepararea alimentelor care până acum creşteau în comparaţie cu 2009. Începând cu acest trimestru, vânzările aparatelor pentru prepararea alimentelor au cunoscut un declin în rândul multor subcategorii, cum ar fi scăderea puternică a categoriei roboţilor de bucătărie.
În concluzie, T3 2010 este cel mai bun trimestru pentru categoria fiarelor de călcat, a aparatelor electrice de ras și epilat, a aspiratoarelor, a maşinilor de tuns  şi a aparatelor de preparat băuturi calde, dar numai ultimele două pieţe menţionate au crescut comparativ cu T3 2009. Noua tehnologie intens promovată este foarte bine primită în rândul consumatorilor români, cum ar fi  tipurile de expresoare care folosesc capsule şi aspiratoarele robot.
Electrocasnicele mari – susţinută de maşinile de spălat şi frigidere

Īmbunătăţirea performanţelor privind vânzările de electrocasnice mari care a început deja în timpul primelor vânzări ale verii în T2 2010 a continuat, de asemenea, în T3 2010. De la trimestru la trimestru performanţa s-a îmbunătăţit cu 23%, aducând în ultimele trei luni vânzări de 91 milioane de euro.

Deşi mai slabă cu aproape 7% comparativ cu anul trecut, performanţa din T3 2010 poate fi încă văzută ca un semn de evoluţie pozitivă. Pe fondul unei incertitudini economice şi politice apăsătoare şi continue, aceste evoluţii au subliniat importanţa tuturor campaniior buy back şi a promoţiilor aferente începute în acest an.

Piaţa românească a electrocasnicelor mari este condusă de două produse importante, reprezentând aproape două treimi din toate vânzările de pe această piaţă – maşinile de spălat şi frigiderele. În special pentru aceste două produse, creşterea în T3 faţă de T2 a fost cu 10 puncte procentuale mai mare în 2010 decât în 2009, demonstrând o dinamică puternică pentru acest trimestru şi creând astfel premisele pentru stabilizarea pieţei în următoarele trimestre.

IT – scădere de 8,4% în al treilea trimestru

Analizând valoarea vânzărilor de pe acest sector, observăm că a avut loc o scădere de 8,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009, piața de IT ajungând la 79 de milioane euro. Notebook-urile, care reprezintă două treimi din acest sector, au înregistrat o performanţă pozitivă. Pe de altă parte, calculatoarele desktop şi monitoarele au înregistrat o scădere comparativ cu anul trecut. Programul guvernamental – Euro200 – a încurajat consumatorul să se concentreze asupra produselor IT, mai ales în timpul vacanţei de vară, dar efectele negative ale creşterii TVA au însemnat că vânzările au fost mai mici decât ar fi fost de aşteptat.

Telecom – smartphone-urile câștigă cotă de piaţă în faţa telefoanelor mobile

Piaţa telecomunicaţiilor a avut o scădere de două cifre, de 32,8% şi a avut o valoare de 41 milioane euro în al treilea trimestru din 2010. Analizând tendinţele în acest sector, putem vedea că smartphone-urile câştigă continuu cotă de piaţă în faţa telefoanelor mobile. Acest aspect, dublat de faptul că preţul mediu al acestora este în scădere vertiginoasă, duce la scăderea importantă a valorii vânzărilor.

Echipamentele de birou – Începutul anului şcolar a echilibrat scăderea drastică

Sectorul echipamentelor de birou în România continuă să se confrunte cu efectele crizei. În al treilea trimestru din 2010, acesta a scăzut cu 37,2% comparativ cu perioada similară a anului 2009, atingând o valoare de 6 milioane euro. În segmentul Business to Consumer, scăderea a fost echilibrată de perioada de reîncepere a școlii. Deşi, uitându-ne pe rafturile din magazine, putem vedea că diversitatea de produse este mai mică şi, în general, se găsesc numai produse de bază, această perioadă a reuşit să fie un tampon pentru tendinţa de scădere.

În canalul Business to Business, companiile au fost nevoite, din cauza reducerilor de buget, să regândească planul de achiziţii pentru soluţii de imprimare, alegând opţiuni mai puţin costisitoare. Atitudinea curentă de cumpărare, pentru ambele segmente – de afaceri şi de consum – poate funcţiona doar pentru o perioadă scurtă de timp, din cauza calităţii şi eficienţei soluţiilor de imprimare. Acesta este motivul pentru care vedem o schimbare uşoară de la soluţii ieftine către soluţii performante, ceea ce semnifică o orientare către calitate independentă de preț.

Rezumat în format tabelar

În milioane de euro T4 2009 T1 2010 T2 2010 T3 2010 T3 2010
T3 2009
+/- %
T1-T3 2010 T3 2010

T3 2009

+/- %

Electronice de larg consum 95 57 55 59 0,1% 170 -2,3%
Foto 9 7 9 10 9,0% 26 3,9%
Electrocasnicele mari 95 58 70 91 -6,7% 219 -10,7%
Electrocasnicele mici 23 17 17 19 -4,1% 54 -3,8%
Tehnologia Informaţiei 120 80 69 79 -8,4% 228 -24,6%
Telecomunicaţii 73 42 39 41 -32,8% 122 -32,2%
Echipament Office & Consumabile 13 10 7 6 -37,2% 23 -30,7%
GfK TEMAX® România 428 271 266 305 -10,9% 842 -17,1%

Sursa: GfK TEMAX® România, GfK Retail and Technology

Studiul

GfK TEMAX® România este un indicator dezvoltat de GfK Retail and Technology pentru a monitoriza piaţa produselor de folosinţă îndelungată. Raportul GfK TEMAX® este publicat la nivel internaţional. Concluziile se bazează pe studiile efectuate în panelul de retail al GfK Retail and Technology. Panelul de retail include date de vânzări de la peste 190.000 de magazine din întreaga lume. Rapoartele şi comunicatele de presă privind situaţia din toate ţările analizate sunt disponibile pe www.gfktemax.com.

Grupul GfK este numărul 4 mondial în clasamentul companiilor de cercetare de piaţă. Activităţile sale sunt structurate în cinci segmente: Custom Research – cercetare cantitativă şi calitativă Ad Hoc pentru o arie largă de industrii, Consumer Tracking – cercetare continuă pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology – cercetare continuă pentru bunuri de folosinţă îndelungată, Media – cercetare calitativă şi cantitativă pe consumul de produse media şi Healthcare – cercetare calitativă şi cantitativă în toate domeniile medicale.

Înfiinţat în 1934 ca primă companie de cercetare de piaţă în Germania, Grupul GfK are azi mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente.

Anunțuri

Din categoria:Business, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: