Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Aplicaţia românească Trip Journal a fost declarată de fanii iPhone cea mai bună din lume

Aplicaţia Trip Journal dezvoltată la Cluj Napoca de compania iQuest a primit trofeul “All around best app ever”, în cadrul conferinței mondiale a dezvoltatorilor de aplicații pentru iPhone.

Acesta este al treilea premiu mondial de amploare primit de programatorii români pentru această aplicație, după medalia de aur oferită de Google în 2009 la categoria “Aplicaţii pentru turism”  și câștigarea a 2 trofee, la categoriile “Excellence in Design” și “Best paid for app” în cadrul evenimentului Mobile App World  2010, organizat luna trecută, la Londra.

360iDev s-a desfăşurat în Austin, Texas, SUA, săptămâna trecută și a reunit sute de specialiști în domeniu din întreaga lume. Pe lânga conferință, evenimentul a reunit și o gală de premii, în cadrul căreia fanii iPhone au putut vota online cea mai bună aplicație dezvoltată vreodată pentru acest tip de smartphone.

Dintre toate soft-urile înscrise în concurs, juriul le-a selectat pe cele mai interesante cinci, urmând ca acestea să fie departajate de votul fanilor. Trip Journal a fost considerată de majoritatea drept cea mai bună din lume. De altfel, aplicația românească este folosită în prezent de peste 60.000 de posesori de iPhone, cei mai mulți fiind din SUA, Marea Britanie și Germania.

Pe lângă competiţia “All around best app ever”, evenimentul din Texas a mai gazduit alte trei concursuri: “Best Looking Game iPhone”, “Best Looking App iPhone” şi “Best Solo Effort”.

Trip Journal, prin integrarea cu Google Earth, oferă utilizatorilor săi posibilitatea de a împărtăşi cu prietenii și familia informații actualizate despre locurile pe care le vizitează, urmărirea rutelor prin GPS și vizualizarea pe Google Maps, memorarea coordonatelor, realizarea și postarea de poze, înregistrări video, comentarii și articole pe blog.

Trip Journal este integrată de asemenea cu Facebook, prin aplicația special creată pentru rețeaua de socializare. Astfel, orice utlilizator de Facebook poate fi  la curent, în timp real, cu călătoriile efectuate de către prietenii din lista lor. În plus, Trip Journal exportă fotografiile și înregistrările video și pe alte site-uri precum Flickr, Picasa și Youtube, iar pe Twitter poate trimite poziția actuală a utilizatorului.

De asemenea, deținătorii de bloguri sau website-uri își pot adăuga călătoriile preferate direct pe site, cu ajutorul proaspăt lansatei funcționalități „embed trips”, ce permite plasarea călătoriei în format HTML, în orice blog sau website și vizualizarea acesteia de către vizitatori direct în pagina web.

Pe lângă terminalele iPhone, aplicaţia poate fi instalată și pe smartphone-urile care folosesc sistemul de operare Android, Symbian și, în curând, Bada.

# # #

Despre iQuest

Compania iQuest este consacrată pe piaţa locală de IT prin soluţiile şi serviciile complete adresate companiilor. Soluţiile iQuest oferite în Romania sunt: Enterprise Resource Planning, Business Intelligence, Customer Relationship Management, Management de documente şi colaborare, E-commerce, virtualizarea infrastructurii IT şi soluţii customizate.

iQuest beneficiază de experienţa a peste 12 ani de activitate în dezvoltare, integrare şi implementare de soluţii IT complete pentru afaceri. Printr-o echipă de peste 320 de angajați, iQuest oferă soluţii şi servicii pentru companii din Germania, Marea Britanie, România, Elveţia, Franţa şi Suedia. Compania deţine centre de dezvoltare software la Cluj-Napoca şi Braşov, sediul central la Frankfurt am Main şi birouri de consultanţă la Bucureşti, Budapesta, Paris şi Göteborg.

Anunțuri

Din categoria:IT&C, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: