Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– GeBOC, parte din HP, investeste in angajatii sai

Global eBusiness Operations Center (GeBOC), face parte din grupul Hewlett-Packard şi desfăşoară cu sprijinul Uniunii Europene, un amplu proiect prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013. Proiectul presupune perfecţionarea angajaţilor în utilizarea uneia dintre limbile de circulaţie europeană şi / sau regională şi se desfăşoară pe o perioadă de un an.

„Proiectul vizează dezvoltarea competenţelor lingvistice ale angajaţilor. Astfel, ne dorim să contribuim în mod direct la creşterea gradului de adaptabilitate şi mobilitate al angajaţilor noştri, prin actualizarea şi îmbunătăţirea calificărilor şi, nu în ultimul rând, la îmbunătăţirea calităţii şi productivităţii muncii,” a declarat Alexander Weigl, Directorul General al Centrului GeBOC.

Programul se adresează unui număr de 321 de angajaţi ce asigură suport pentru clienţi interni şi externi. Participanţii vor beneficia de cursuri de certificare în utilizarea limbilor vorbite în ţările reprezentative pentru dezvoltarea activităţii centrului – franceză, italiană, spaniolă, portugheză, germană şi olandeză. Scopul proiectului se subordonează unui program de formare profesională construit în urma unei analize a abilităţilor, dar şi a necesităţilor profesionale ale angajaţilor, în vederea creşterii competitivităţii şi a productivităţii muncii într-o perioadă de 3 ani după finalizare.

Proiectul este cofinanţat prin Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013 – „Investeşte în oameni!” şi se ridică la o valoare totală de aproximativ 360 000 Euro.

GeBOC oferă suport în realizarea obiectivelor de afaceri derulate de HP şi partenerii săi în regiunea Europa, Orientul Mijlociu şi Africa (EMEA). Mai mult, în prezent, în Centrul de Servicii din Bucureşti îşi desfăşoară activitatea peste 2000 de angajaţi având înalte competenţe în zona de limbi străine, oferind suport atât pentru celelalte divizii din cadrul HP, cât şi pentru partenerii acestora. Pentru a beneficia de o eficienţă crescută, activitatea GeBOC este structurată pentru a oferi suport pentru unităţile de business: Imaging and Printing Group, Personal Systems Group, Enterprise Business, Financial Services, conform profilului organizaţional al companiei Hewlett – Packard.

HP creează noi oportunităţi ca tehnologia să aibă un impact semnificativ în viaţa utilizatorilor, a companiilor, a instituţiilor şi în general a societăţii. Cu un portofoliu ce cuprinde soluţii de imprimare, calculatoare personale şi infrastructura IT, HP este cea mai mare companie IT din lume.

Anunțuri

Din categoria:Business, IT&C, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: