Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– ASUS anunță cel mai subțire notebook din lume cu procesor la voltaj standard

ASUS a anunțat astăzi lansarea modelului U36, cel mai subțire notebook din lume dotat cu un procesor Intel cu voltaj standard. ASUS a dezvoltat un sistem de răcire unic, reducând grosimea notebook-ului la numai 19mm, în condițiile utilizării unui procesor puternic din gama Intel Core i3 sau Core i5. Combinația dintre ASUS Super Hybrid Engine și grafica NVIDIA cu tehnologia Optimus oferă modelului U36 o autonomie crescută, de până la 10 ore.

Subțire, dar puternic
În timp ce majoritatea notebook-urilor prezente pe piață folosesc procesoare de voltaj redus, datorită beneficiilor aduse de consumul mic și emisia redusă de căldură, ASUS U36 sparge tiparele și oferă procesoare Intel Core i3 sau Core i5 pentru performanțe depline. Acest lucru este posibil grație sistemului de răcire cu două heat pipe-uri, care preia căldura în mod eficient fără a adăuga o greutate suplimentară. Rezultatul constă în posibilitatea de a reda conținut multimedia complex, de a rula jocuri solicitante sau de a putea deschide simultan programe avansate. Alături de aceste avantaje, utilizatorul va transporta un notebook cu o grosime de 19mm.

Uşor şi elegant
Carcasa lui ASUS U36 este foarte subţire, fiind fabricată dintr-un aliaj de magneziu şi aluminiu. Folosind o baterie cu patru celule, U36 ajunge să cântărească doar 1.44Kg, devenind alegerea ideală pentru utilizatorii care vor să-și reducă greutatea bagajelor în călătorii. Portabilul este protejat împotriva prafului și a apei printr-un material plăcut la atingere care acoperă carcasa la nivel nanometric. Astfel, U36 își va păstra exteriorul estetic pe parcursul întregii zile.

Autonomie extinsă
Notebook-urile foarte subţiri sunt cunoscute pentru autonomia ridicată conferită de procesoarele cu voltaj redus. În ciuda procesorului actual care lucrează la un voltaj standard, ASUS U36 este capabil să ofere o independență energetică asemănătoare, grație tehnologiei ASUS Super Hybrid Engine cu modul pentru economisirea bateriei. Cuplând în sistem și tehnologia NVIDIA Optimus, autonomia poate fi extinsă până la 10 ore pentru a acoperi întreaga zi de lucru.

Anunțuri

Din categoria:IT&C, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: