Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Cine și ce a vândut în imobiliare în 2010?

Într-o piață imobiliară în care clientul a fost dominat de reticență si  care a functionat dupa principiul “ sa mai asteptam”, 2010 s-a declarat un an mort din punctul de vedere al tranzactiilor imobiliare dar, surprinzator, se termina ca un an bun pentru cativa jucatori din piata; aceia care au inteles atat nevoile cumparatorilor, cat si trendul pietei si care au ales sa actioneze in loc sa astepte. Prețul rămâne cel mai important factor de decizie, motiv pentru care a fost și arma cea mai puternică a celor care au vândut apartamente.

Green City a vândut datorită metodelor flexibile de finanțare

Green City a găsit soluții pentru a finanța până și clienții care nu au bani, astfel incat a reusit sa incheie 150 de tranzactii in 2010. “Am făcut diferite variante de finanțare, chiar și pentru clienții care nu au bani de o casă dar își doresc una. Sau pentru cei care nu s-au calificat pentru a obține un credit bun la bancă. În principal, oricine are deja un apartament îl poate pune drept garanție pentru o casă de la noi și noi asigurăm finanțarea până la 100% a prețului, în funcție de nevoia clientului. Iar pentru cei care nu au o proprietate personală, avem dealuri cu mai multe instituții de finanțare, care oferă credite în condiții speciale pentru cei care vor să se mute în Green City. Prin acest program am vândut aproape 150 de case anul acesta, adică o medie de 13 pe lună, ceea ce ne-a asigurat titlul de cel mai bun vânzător de case al anului.” (Alexandru Petrescu, director de vânzări Green City).

Be Igloo a vândut printr-un raport bun preț-calitate

Be Igloo a adaptat oferta la prețul cerut de piață, creandu-si imaginea atat prin strategii inovative de marketing, cat si prin extra-servicii oferite clientilor, dar elanul in vanzari a aparut atunci cand preturile acestora au ajuns mai mici decat cele ale dezvoltatorilor, in aceleasi ansambluri rezidentiale.  Astfel, au reusit sa vanda 62 de apartamente in 2010. In portofoliul investitorului există apartamente de 2 camere la un preț de 52.000 euro+TVA 5%. “În condițiile în care aceste apartamente sunt într-un ansablu rezidențial nou, situat în Titan, lângă mai multe centre comerciale mari și cu acces direct la mijloace de transport în comun, prețul a fost găsit corect de mai mulți clienți care au ales să se mute acolo. Cei mai mulți au cumpărat în 2010 prin programul Prima Casă iar prețul mediu pe care aceștia au fost dispuși să-l dea pe un apartament anul acesta a fost de 70.000 euro. Cum prețurile noastre la două camere pornesc de la 52.000 euro la două camere  cu 58 mp, este lesene de înțeles că pe acest segment au fost cele mai multe vânnzări. Dar am avut contracte și pentru trei camere, cu 102.000 euro.” (Nimrod Zvik, director marketing Be Igloo)

Agenția Vission House a ales repoziționarea

Agenția imobiliară Vission House a înțeles că pentru a crește profitul în aceste vremuri este nevoie de adaptare la piață. Astfel, compania și-a mutat centrul de interes de la persoanele fizice la companii, reusind, astfel, sa incheie, in 2010. “Companiile nu au de ce să aștepte vremuri mai bune, așa cum fac clienții de rezidențiale. Companiile au nevoia constantă de a-și reloca sediile, de a găsi o locuință pentru managerii expați sau de a reloca managerii expați. Este un segment foarte activ, așa că am ales să lucrăm mai mult cu companiile. Asta nu înseamnă că am renunțat cu totul la tranzacțiile cu persoane fizice. Atâta doar că analizăm mult mai bine bonitatea clientului și determinarea lui de a cumpăra ceva înainte să începem o colaborare. În acest moment, aproape jumătate din afacere este susținută de închirieri.” (Andrei Rusu, director Vission House)

Anunțuri

Din categoria:Imobiliare, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: