Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– GfK: 2010, cel mai pesimist an din ultimul deceniu

2010 a fost anul cel mai puternic marcat de pesimism din ultimii zece, indicele general de încredere a populaţiei măsurat de Barometrul de Încredere a Consumatorului realizat de GfK pentru Comisia Europeană, atingând o medie anuală de -54. Ca de obicei, luna decembrie aduce însă o ameliorare a percepţiei românilor, unda de optimism resimţindu-se chiar şi în acest an extrem de greu.

Mai mult de două treimi dintre români spuneau luna trecută că situaţia financiară a familiei lor este mai dificilă decât în urmă cu 12 luni, în vreme ce doar 6% credeau că aceasta este mai bună.

În privinţa perspectivelor financiare, mai mult de jumătate dintre români spun că acestea se vor înrăutăţi, cu 20 procente mai mulţi decât în decembrie 2009, dar cu 10% mai puţini decât în lunile de vară 2010, cele mai pesimiste din tot anul. Există totuşi şi aproape 15% optimişti.

87% dintre cei chestionaţi afirmă că starea generală a economiei a cunoscut un regres anul trecut faţă de 2009. Numai pentru 1,5% dintre români situaţia a cunoscut o îmbunătăţire în ultimul an, în vreme ce speranţele pentru 2010 sunt şi ele destul de reduse, 8% aşteptând să le meargă mai bine.

Şi în ceea ce priveşte aşteptările privind evoluţia inflaţiei se remarcă o tendinţă negativă. Mai mulţi români decât în decembrie 2009 estimează o creştere de preţuri în 2011 – 72% faţă de două treimi care credeau acest lucru în urmă cu un an. Şi referitor la inflaţia pe anul trecut, cu 10% mai mulţi concetăţeni decât în decembrie 2009 constată în ultima lună din 2010 că preţurile au fost mai ridicate faţă de anul anterior.

Luna decembrie este o lună uşor mai optimistă atunci când vine vorba de perspectivele privind şomajul. Cifrele din 2009 şi 2010 arată aproape identic – cu o medie a peşimiştilor plasată în lunile ianuarie – noiembrie la 84% sau 85% versus cea din luna decembrie, cu procente ale celor care văd o înrăutăţire a situaţiei în următoarele 12 luni reduse la 78%, respectiv la 80%.

Atunci când se referă la realizarea de investiţii în bunuri de folosinţă îndelungată, numărul celor care nu consideră în decembrie că este un moment bun pentru acestea este ceva mai ridicat faţă de media anuală, peste două treimi afirmând că nu intenţionează să cumpere un obiect important pentru locuinţă în următorul an. Nici atitudinea faţă de economisire nu a înregistrat schimbări majore. 80% dintre români consideră că nu este o perioadă favorabilă pentru a pune bani deoparte, în vreme ce mai bine de un sfert dintre români (26%) spun că au datorii – cel mai mare procent din ultimii 7 ani – şi doar 12% reuşesc să economisească.

Informaţiile provin din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu cofinanţat de Comisia Europeană şi realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste, eşantionul fiind de 1000 de persoane.

 

GfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK. De peste 10 ani, GfK România este institutul numărul 1 de cercetare de piaţă din România. Activităţile sale sunt structurate în cinci segmente: Custom Research – cercetare cantitativă şi calitativă Ad Hoc pentru o arie largă de industrii (bunuri de larg consum, telecomunicaţii şi IT, finanţe, retail, turism, auto, bunuri industriale), Consumer Tracking – cercetare continuă pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology – cercetare continuă pentru bunuri de folosinţă îndelungată, Media – cercetare calitativă şi cantitativă pe consumul de produse media şi Healthcare – cercetare calitativă şi cantitativă în toate domeniile medicale.

Anunțuri

Din categoria:Business, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: