Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Aura Investments lansează prima fază a proiectului Green Hills

Aura Investments a finalizat construcția primelor două blocuri din complexul Green Hills din Piatra Neamţ, în urma unei investiţii de aproximativ opt milioane de euro.

Investitorii au reușit să aducă în Piatra Neamț locuințe avangardiste, pentru cei care își doresc un alt stil de viață, dar nu sunt dispuși să plătească o avere pentru asta. De săptămâna viitoare, acest concept va fi la dispoziţia tuturor celor care au ales deja să locuiască acolo, precum şi a viitorilor clienţi.

Green Hills este situat în sudul orașului, într-o zonă în plină dezvoltare, cu acces direct la mijloacele de transport în comun.

Complexul se adresează persoanelor active, având acces direct la principalele căi spre centrul orașului şi fiind în vecinătatea unei școli și a unei grădiniţe.

De asemenea, pentru cei pasionați de iarnă, există și o pârtie de ski chiar în imediata apropiere a ansamblului.

Apartamentele din această fază se vând cu prețuri pornind de la 45.000 de euro. Cele mai scumpe locuinte din complex au preţuri de 138.000 euro. Locuintele, cu una, două, trei şi patru camere, au suprafețe cuprinse între 45 metri pătrati și 135 metri pătrați.

Mulți dintre clienți au văzut aceste apartamente drept o oportunitate – prețurile sunt apropiate de cele ale apartamentelor vechi din oraș, dar oferă un confort pe care nu ai cum să îl găsești în blocurile deja construite în Piatra Neamț. Tocmai de aceea, ne aşteptăm ca acest complex să fie cel mai îndrăgit complex imobiliar din oraş. În momentul în care încheiem vânzarea tuturor locuințelor, initiem constructia fazei a doua.

Beneficiile aduc clienții

Pentru fiecare locuință, Green Hills oferă câte un loc de parcare (suprateran sau subteran) și spații de depozitare pentru fiecare proprietar. “Clienții sunt tentați nu numai de compartimentarea modernă a apartamentelor, ci și beneficiile pe care le oferim. Apartamentele au parchet din lemn natural, bucătării complet echipate, geamuri termopan, echipament sanitar complet, contoare de apă și electricitate. În băi există echipament sanitar și porțelan. Pentru piața imobiliară din Piatra Neamț, un asemenea proiect este un pionierat”. (Asaf Ravid, Country Manager Aura Investments)

Ansamblul Green Hills se întinde pe o suprafață de peste 6.300 mp și este format din patru blocuri cu câte zece etaje. La final, proiectul va avea 232 de apartamente cu una până la patru camere și penthouse.

Aura Europe S.A. este un dezvoltator imobiliar cu sediul la Luxemburg. Compania deține operațiuni în țări precum România, Ungaria, Kazahstan, Ucraina.

Aura Europe are în România proiecte imobiliare care la finalizare vor însuma aproximativ 3.000 apartamente.

Anunțuri

Din categoria:Imobiliare, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: