Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– eMAG si-a depasit obiectivele realizand vanzari de 102 milioane euro in 2010

eMAG, cel mai mare magazin online din România, a realizat o cifră de afaceri de 102 milioane euro în anul 2010, în creştere cu 60% faţă de anul trecut. Planurile pentru 2011 vizează atingerea unei cifre de afaceri de 150 de milioane de euro.

„Am depăşit obiectivul ambiţios propus la începutul anului şi, în acelaşi timp, am depăşit pragul important al cifrei de 100 de milioane. Performanţa din 2010 se datorează diversificării şi introducerii unor game noi de produse şi servicii, eficientizării şi automatizării proceselor interne care asigură o viteză de reacţie tot mai bună la cererile pieţei dar şi atragerii unui număr important de clienţi corporate prin servicii personalizate,” a declarat Iulian Stanciu, director general eMAG.

“În 2011 ne vom concentra pe adăugarea unor categorii noi de produse şi pe dezvoltarea organică a tuturor categoriilor din portofoliu. Vom oferi în continuare preţuri şi promoţii excepţionale pe toate gamele, pentru că ne bazăm pe un model de business foarte eficient. Retailul online va ajunge la 20% din totalul pieţei de retail din România pe segmentele pe care activăm şi vom contribui activ la atingerea acestei cifre,” a adăugat Iulian Stanciu.

Pe fondul creşterii încrederii în comerţul online, piaţa de comerţ online electro-IT a înregistrat anul trecut o creştere cu aproximativ 60%, până la valoarea de 145 milioane de euro, eMAG menţinându-şi cota de piaţă la 70%. De asemenea, întreaga piaţă a fost susţinută de schimbarea comportamentului consumatorilor în mediul online dintr-unul de informare într-unul de cumpărare.

“Peste 20% din utilizatorii activi de internet din România vizitează lunar site-ul eMAG, în T4 2010 traficul nostru atingând 1,7 milioane vizitatori unici. Vom continua şi în 2011 campania de educare cu privire la avantajele comerţului online şi vom oferi constant promoţii foarte bune şi servicii premium. În plus, avem în dezvoltare proiecte de amploare care vor adăuga în curând noi servicii dar şi categorii noi de produse, parte dintre ele într-un nou model de business, în premieră în România,” a declarat Radu Apostolescu, director de marketing eMAG.

“Tehnologiile evoluează extrem de rapid, produsele depăşind graniţele categoriei lor în cursa pentru oferirea de conţinut personalizat şi integrat. Vorbim despre smartphone-uri şi tablete, aflate între IT şi telecom, SmartTV între electronice şi IT şi multe alte produse inteligente. eMAG reprezintă platforma ideală pentru astfel de produse şi vom încerca aducerea tuturor tehnologiilor noi pe piaţa românească,” a adăugat Radu Apostolescu.

Evoluţia principalelor segmente de produse în 2010:

„Dacă acum 9 ani eMAG începea cu produse din sfera IT, în 2010 am înregistrat volume şi cote importante de piaţă pe electronice, electrocasnice şi produse de îngrijire personală. Continuăm permanent diversificarea ofertei, ultima categorie introdusă de curând fiind cea de Filme DVD&Bluray,” a declarat Mihai Trăistaru, director de achiziţii eMAG.

eMAG îşi menţine poziţia de lider pe piaţa de laptop-uri din România şi în 2010, segmentul cu cele mai mari vânzări obţinând o cotă de piaţă de 25%, în creştere faţă de anul trecut. De asemenea, eMAG şi-a majorat cota de piaţă şi pe segmentul echipamentelor foto-video, până la 20%. Un alt segment cu o creştere importantă este cel de printing, zonă în care eMAG deţine 21% din piaţă.

Segmentele smartphone şi televizoare LCD au obţinut o cotă de piaţă de 10%, respectiv 9% în 2010, continuând tendinţa de creştere. Pe piaţa echipamentelor electrocasnice, o categorie nou introdusă în 2010, eMAG va depăşi în 2011 cota de 5% din piaţă.

eMAG va continua să ofere beneficii majore pentru toţi clienţii – cea mai diversă  gamă de produse din categoriile ofertate, un stoc de produse dimensionat optim şi cu o viteză foarte bună de reîmprospătare, transport gratuit la domiciliu, indiferent de valoare şi destinaţie, plata cash la livrare, precum şi serviciul exclusiv de returnare a produselor în 30 de zile de la achiziţie – ExtraGaranţia de Retur.

În ultimul an, eMAG a dezvoltat mai multe parteneriate prin care oferă produse de creditare avantajoase: rate online sau în showroomuri prin EFG Retail Services şi BRD, până la 16 rate fără dobândă pentru Card Avantaj, Euroline şi până la 20 rate fără dobândă pentru Bonus Card.

Despre eMAG

Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică, eMAG se număra printre creatorii pieţei de comerţ online din România. Adaptarea permanentă a serviciilor la realităţile pieţei şi orientarea către client au propulsat şi au menţinut eMAG în poziţia de lider constant al pieţei, ajungând în prezent cel mai mare retailer naţional de produse IT. eMAG are un portofoliu în care se regăsesc atât produse şi soluţii IT şi de comunicaţii, cât şi echipamente electronice şi electrocasnice, oferta sa extinzându-se permanent. Compania operează magazinul www.emag.ro precum şi şapte showroom-uri în Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Craiova.

eMAG face parte, alături de Asesoft Distribution şi Flanco, din grupul de firme controlat de omul de afaceri Iulian Stanciu.

Anunțuri

Din categoria:Business, IT&C, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: