Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Forza Rossa aduce Lotus in Romania, Serbia, Muntenegru si R.Moldova

  • Lotus Cars Ltd, producătorul britanic de maşini sport de înaltă performanţă, îşi anunţă oficial prezenţa pe piaţa din Europa Centrală şi de Est. La nivel regional, maşinile Lotus vor fi importate şi distribuite de către compania românească Forza Rossa, în baza unui acord de exclusivitate.

Deschiderea oficială a primului showroom Lotus în România va avea loc pe 24 februarie a.c. în prezenţa lui Dany Bahar, CEO Lotus Cars Ltd, a lui Ion Bazac, preşedinte al Forza Rossa şi a fostului campion mondial de Formula 1, Nigel Mansell. Lansarea va fi urmată de un eveniment de gală.

La inaugurare va fi prezentat monopostul de Formula 1 Lotus Renault 2011, ce va debuta peste câteva săptămâni în sezonul de Formula 1. O altă premieră este prezența la București a noului model LOTUS ESPRIT, a cărui prezentare oficială la Salonul Auto de la Geneva va avea loc la începutul lunii martie. El va fi comercializat în lume începând din 2012. Alte modele ce vor putea fi văzute și achiziționate de la show-room-ul Forza Rossa sunt LOTUS Elise, Exige și Evora.

Prin parteneriatul cu Lotus Cars Ltd., Forza Rossa îşi propune să crească vizibilitatea şi notorietatea brandului Lotus în această parte a Europei. Compania va veni în întȃmpinarea clienţilor cu cele mai noi modele de mașini Lotus, cu service și after-sales, în Romȃnia, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova. În aceste ţări, Forza Rossa a fost desemnată reprezentant exclusiv, ceea ce confirmă extinderea internațională, la nivel regional, a companiei românești.

Ion Bazac, preşedinte al Forza Rossa a declarat: ’’Prin această lansare, dorim să deschidem în România și în regiune o eră nouă în promovarea unei culturi auto autentice, manifestate prin pasiune, armonie şi cooperare, progres ştiinţific şi tehnologic în spiritul valorilor şi al perfecţiunii. Prin mașinile Lotus, românii vor putea să descopere sportivitatea, noblețea și ingeniozitatea unei mărci de automobile britanice exclusiviste la un preț destul de accessibil pentru România. În același timp, istoria de succes Lotus, poate constitui pentru români o veritabilă sursă de inspirație.’’

La rândul său, Dany Bahar, CEO Lotus Cars Ltd, s-a arătat entuziasmat de această nouă colaborare: ’’Suntem conştienţi de importanţa şi de potenţialul uriaş al pieţei din Europa de Est şi suntem încântaţi că am găsit în România un partener care împărtăşeşte valorile noastre privind calitatea, performanţa şi inovaţia. Sub conducerea lui Ion Bazac, Forza Rossa s-a bucurat de un real succes pe piaţă şi suntem convinşi că reușita va veni şi în parteneriatul cu Lotus.  Vă urez bun venit în universul Lotus – cel al performanţei datorate materialelor ușoare, incredibilei manevrabilităţi și stabilități şi, bineînţeles, plăcerii de a conduce! O să-l îndrăgiți cu siguranță!

Istoria Lotus este puternic legată de tradiţia şi succesul său în Formula 1 în anii ’60, ’70 şi ’80 alături de campioni precum Jim Clark, Graham Hill, Jochen Rindt, Emerson Fittipaldi, Mario Andretti, Ayrton Senna, Nelson Piquet, Nigel Mansell sau Mika Hakkinen. Dintre aceștia, Nigel Mansell, pilotul Lotus al anilor ’80, va fi unul dintre invitaţii de onoare la evenimentul de lansare de la București.

Forza Rossa este una dintre cele mai importante şi influente companii în industria auto din regiune. Reputaţia companiei se datorează echipei sale de profesionişti, dedicaţi şi cu viziune asupra aşteptărilor și exigențelor clienţilor.

Forza Rossa operează ca unic importator Ferrari pe piața românească precum și în Bulgaria și Republica Moldova. Începând cu 2011, Forza Rossa este reprezentantul exclusiv al mărcii Lotus în România, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova.

Anunțuri

Din categoria:Auto, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: