Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Miele anunta deschiderea celui de-al treilea magazin exclusiv sub brand propriu din Romania

Miele, compania numărul unu în producţia de electrocasnice premium la nivel mondial, îşi continuă strategia de extindere în România, prin inaugurarea unui show-room exclusiv în parteneriat cu firma Neomine din Braşov.

Acesta este cel de-al treilea magazin exclusiv deschis de producătorul german în România, după lansarea primului show-room mono-brand Miele la Bucureşti, în 2007, urmat de un al doilea magazin exclusiv la Arad, în 2010. Prin parteneriatul cu Neomine, Miele devine activ şi pe piaţa din Braşov, în show-room-ul exclusiv urmând a fi expuse cele mai noi tehnologii din domeniul întreţinerii căminului dezvoltate de producătorul german.

Magazinul exclusiv Miele, deschis pe B-dul Iuliu Maniu nr. 16, în imediata apropiere de centrul oraşului Braşov, va găzdui întreaga gamă de echipamente electrocasnice premium de ultimă generaţie destinate întreţinerii rufelor (maşini de spălat, uscătoare), aspiratoare şi aparate destinate întreţinerii podelelor, precum şi echipamente destinate bucătăriei (maşini de spălat vase, aparate frigorifice, cuptoare – simple, cu microunde, cu aburi, cafetiere, plite, CombiSet-uri, hote).

Vizitatorii show-room-ului din Braşov  vor putea, de asemenea, să testeze cele mai noi produse lansate de Miele pe piaţa românească: aspiratorul S4812 Hybrid – singurul aspirator hibrid din lume destinat uzului casnic, care funcţionează atât introdus, cât şi scos din priză, pe bază de acumulatori reîncărcabili, noua generaţie de maşini de spălat vase G5000, prevăzute cu raftul 3D special pentru tacâmuri, precum şi noul aparat de cafea CM 5100 Barista, cel mai compact model de cafetieră disponibil în România.

“Creşterile înregistrate de afacerile Miele în România încă din primul an de prezenţă pe plan local ne-au convins să continuăm în ritm susţinut strategia de extindere a brand-ului pe piaţa românească, prin atragerea de noi parteneri în cele mai importante oraşe din afara Bucureştiului. Ne alegem cu rigurozitate partenerii, pentru a ne asigura că acelaşi nivel ridicat al calităţii produselor şi serviciilor, care au consacrat brand-ul Miele la nivel global, se regăsesc în toate locaţiile Miele de la nivelul ţării. Suntem încântaţi, deci, să anunţăm parteneriatul exclusiv cu Neomine şi avem încrederea că acesta este un pas înainte în direcţia consolidării poziţiei Miele ca unic furnizor global de echipamente electrocasnice premium activ în ţara noastră”, a declarat Leo Popescu, Sales Manager Miele Appliances România.

“Dorim să le oferim braşovenilor mai mult decât un magazin de prezentare, vrem ca cei care intră în locaţia noastră să experimenteze întregul concept Miele. În acest sens, vom organiza periodic demonstraţii culinare prin care cei interesaţi vor putea vedea live cum funcţionează echipamentele electrocasnice premium. De asemenea, vor putea testa cafetierele, maşinile de spălat rufe sau oricare dintre produsele expuse, show-room-urile Miele fiind singurele din România în care echipamentele electrocasnice sunt 100% funcţionale. Cei care ne vor trece pragul vor fi trataţi cu profesionalism, pentru că dorim să fim prima opţiune atunci când vine vorba de achiziţionarea de electrocasnice de cea mai înaltă clasa”, a declarat Valentin Lupu, director de vânzări Neomine.

Parteneriatul încheiat cu show-room-ul Neomine din Braşov marchează începutul unui nou an al inovaţiilor şi al dezvoltării continue pentru Miele. În prezent, produsele Miele sunt prezente în peste 40 de magazine din România, prin intermediul unui număr de 31 de parteneri.

Din 2007, momentul inaugurării primului magazin exclusiv Miele pe piaţa locală, România a devenit motorul de dezvoltare a producătorului german în ţările din Europa de Sud-Est. Prezenţa produselor Miele la Braşov reprezintă astfel o continuare firească a strategiei de extindere a prezenţei producătorului german la nivel naţional, după ce, în anul 2009, Miele a ales să îşi extindă activitatea de producţie în Europa de Sud-Est, prin inaugurarea fabricii Miele Tehnica tot în judeţul Braşov, la Feldioara.

Toate produsele Miele au la bază tehnologiile inovative, precizia matematică şi design-ul avangardist care au consacrat producătorul german de echipamente electrocasnice la nivel mondial. Datorită inovaţiilor continue, Miele a reuşit, în cei 111 ani de istorie, să revoluţioneze conceptul de locuinţă la nivel mondial, produsele dezvoltate de companie oferind astăzi combinaţia ideală între simplitatea utilizării şi complexitatea, respectiv varietatea funcţiilor oferite.

Există doar câteva branduri în lume care respectă aceeaşi viziune, tradiţiile şi standardele calitative înalte de mai bine de un secol. Dintre acestea, cu atât mai puţine reprezintă afaceri de familie sustenabile sau se bucură de recunoaştere la nivel internaţional. Una singură dintre acestea, însă, este renumită pentru a fi creat şi oferit lumii cele mai inovative echipamente electrocasnice din istorie.

Fondată în 1899, compania Miele a fost de la bun început o afacere de familie, aparţinând familiilor Miele şi Zinkann – aflate astăzi la a patra generaţie. Filozofia companiei – “Immer Besser” (“Mereu mai bine”) – se reflectă în toate produsele Miele, prin pasiunea investită în devoltarea de noi tehnologii pentru a transforma şi reinventa experienţa în utilizarea echipamentelor electrocasnice. Astfel, Miele a devenit cel mai mare producător independent de echipamentele electrocasnice din lume, cu peste 16.000 de angajaţi, 12 unităţi de producţie, operaţiuni în peste 100 de ţări şi o cifră de afaceri globală de 2,83 miliarde de euro (înregistrată în perioada iunie 2009 – iunie 2010).

Gama de produse Miele include: aspiratoare, echipamente de întreţinere a rufelor; maşini de spălat vase, plite, seturi combi, hote de aragaz, cuptoare, cuptoare cu aburi, cuptoare cu microunde, cafetiere, echipamente frigorifice, răcitoare de vinuri. În plus, gama Miele Professional (divizia de echipamente comerciale) oferă sisteme de întreţinere a rufelor şi maşini de spălat vase pentru uz profesional, dar şi aparatură pentru sterilizarea instrumentelor medicale şi de laborator. Portofoliul de bucătărie Miele include o linie de modele create de celebrul designer internaţional Philippe Starck în exclusivitate pentru Miele. Colaborarea este o premieră în îndustria de profil – Philippe Starck a realizat design-ul mobilierului de bucătărie Miele ce va fi disponibil în colecţia “Warendorf” începând cu anul 2011.

În 2007, Miele Appliances SRL şi-a deschis porţile şi în România, una dintre principalele ţări din Europa de Sud-Est care proiectează o perspectivă nouă asupra afacerilor Miele la nivel global. (www.mieleromania.ro)

Anunțuri

Din categoria:Business, Lifestyle, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: