Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Turneu naţional pe BEAT-uri J&B în 6 oraşe din România

J&B, whisky-ul celor mai reuşite party-uri, porneşte în turneu naţional pe BEAT-uri antrenante, continuând tradiţia organizării celor mai surprinzătoare petreceri, într-o nouă campanie, „THE BEAT!”, sub conceptul „Start a party!”. Din 5 martie, timp de 6 săptămâni, BEAT-urile trupei Sensor vor arunca în aer petrecerile J&B din Braşov, Cluj, Iaşi, Sibiu, Constanţa şi Bucureşti.

„Start a party” cu „THE BEAT!” oricum, oriunde şi pentru oricine pentru că orice party poate începe spontan, cu doar un simplu BEAT. BEAT-uri care ne invadează de cum intrăm într-un club sau BEAT-uri pe care oricine le poate descoperi, oriunde: în casă, la birou, pe stradă, în club.

BEAT-uri create de oricine din tot ce ne înconjoară: sunetul tastaturii, bătaia creionului pe birou, paşii pe holuri sau paharele ciocnindu-se. Astfel, J&B a identificat ingredientele principale ale celor mai reuşite petreceri: BEAT-urile însoţite de atitudinea potrivită, bună dispoziţie, oameni şi băutura preferată.

„Românii sunt deja familiarizaţi cu petrecerile pe care J&B le organizează, de aceea, în fiecare an vrem să-i surprindem prin party-uri din ce în ce mai inedite şi să continuăm să le dovedim că ei sunt elementul principal al oricărei petreceri. Prin Start a party cu the Beat! încercăm să arătăm că este nevoie doar de puţină imaginaţie pentru a da startul unei petreceri de neuitat oriunde şi oricând”, a declarat Alina Ionescu, brand manager J&B, Sollers PPD.

Consumatorii din toată ţara pot experimenta în avans BEAT-urile surprinzătoare ce vor cuprinde oraşele nominalizate în turneul J&B pe site-ul campaniei www.feelthebeat.ro, o platformă online care le va permite să îşi creeze printr-un singur click propriul ritm şi propria petrecere.

Petrecerile “THE BEAT” vor începe în cele mai hot cluburi din ţară şi se vor încheia în Bucureşti, nu înainte de a cuprinde campusurile studenţeşti, barurile şi cluburile ce vor vibra pe ritmurile trupei Sensor, care va organiza jam sessions în cele mai tari baruri din ţară cu o zi înainte de startul oficial al fiecărei petreceri.

BEAT-uri, Sensor, lumini, outfit-uri originale şi nu numai sunt doar câteva dintre surprizele celor mai tari petreceri J&B. Inedit, antrenant şi uimitor!

Ca în fiecare an, J&B va recomanda participanţilor la petrecerile „The BEAT” să consume produsele sale în mod responsabil prin mesaje distribuite în locaţii şi în jurul acestora. Let’s start the party, let’s feel the BEAT!

###

Încă de la apariţie, J&B a fost Scotch-ul “neconvenţional”, fiind asociat cu petrecerile, cu inovaţia şi cu o atitudine sociabilă. Începând cu Dean Martin şi Rat Pack, cei mai cunoscuţi consumatori de J&B în Vegas, până la vedetele moderne care dansează la evenimentele J&B de pe coastele Ibizei, J&B se află în centrul fiecărei petreceri reuşite.

J&B Rare este Scotch whisky-ul numărul 1 în Europa şi al doilea la nivel mondial, având vânzări de peste 6 milioane de baxuri pe an. Compania Justerini & Brooks datează din 1749, când a fost atestată ca distribuitoare de vinuri rafinate şi de băuturi spirtoase. Whisky-ul J&B Rare Scotch, aşa cum îl consumăm astăzi, a fost realizat în ultimul secol, pentru piaţa americană de după prohibiţie. Gustul său echilibrat şi plăcut vine din îmbinarea perfectă a 42 de tipuri de cereale şi malţ.

Anunțuri

Din categoria:Lifestyle, , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: