Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Ceramica Iaşi estimează o stagnare a pieţei de cărămidă pentru 2011

Pentru anul 2011, Ceramica Iaşi estimează o stagnare a pieţei de cărămidă. În cazul în care  economia şi piaţa construcţiilor vor intra din nou pe un trend ascendent, cu siguranţă piaţa de cărămida va fi prima care va simţi efectele acestei reveniri. În acest moment, condiţiile din piaţă sunt propice construcţiilor rezidenţiale, fapt datorat forţei de muncă mai ieftine şi nivelului scăzut al preţurilor la zidarie.

Reprezentanţii Ceramica Iaşi atrag atenţia asupra faptului că evoluţia volumelor din piaţă materialelor de construcţii şi cea a valorii acestora au fost mult afectate, mai ales după anul 2008.

Astfel, în 2009, piaţa de cărămidă a scăzut cu 30% în volum şi cu 45% în valoare, fiind una dintre cele mai afectate de criza economică, alături de piaţa de ciment. Alte materiale de construcţii, cum ar fi vopselele şi adezivii, s-au bazat pe segmentul de renovari al pieţei şi au înregistrat scăderi mult mai mici.

În 2010, piaţa de cărămidă a ajuns ca valoare la jumătatea celei din 2008. Evoluţia cărămizii nu a fost foarte diferită de celelalte materiale de construcţii, înregistrând o scădere de aproximativ 10% în volum şi de 15% în valoare.

Datorită competitivităţii în piaţa românească de zidării, capacitatea totală de producţie a crescut cu aproximativ 10% în ultimii 2 ani, iar valoarea acesteia s-a înjumătăţit în aceeaşi perioadă.

Potrivit reprezentanţilor companiei, efectele crizei economice s-au resimţit în primul rând în piaţa de zidărie. Motivul principal este faptul că aceasta se adresează doar clădirilor noi. Celelalte materiale de construcţii, orientându-se mai mult spre piaţă de reparaţii ale clădirilor existente, au resimţit efectele mai puţin.

Preţurile materialelor de construcţii au început să crească de la începutul anului 2011, datorită creşterii costurilor cu materiile prime de import şi cu utilităţile; aceste creşteri au afectat pieţele de vopsele, tencuieli, dar nici piaţa de zidărie nu a scăpat: preţurile la combustibili au crescut cu 10% şi continuă să crească, urmate de creşterea preţurilor la gaze de 10-15%, acestea influentând negativ tarifele de transport şi costurile de producţie.

În contextul economic actual, reprezentanţii Ceramica Iaşi sunt de părere că aceste creşteri ale costurilor vor forţa producătorii de zidărie să crească la rândul lor preţurile în perioada următoare, cu procente cuprinse între 5 şi 10%. Presiunea este deja foarte mare după reducerea preţurilor în ultimii 2 ani cu aproximativ 50%.

“Am încercat să combatem efectele diminuării pieţei pe care operăm prin dezvoltarea gamei de produse şi prin dezvoltarea distribuţiei. Am promovat principalul nostru atu: «Mai rezistent decât prevede legea» – cărămida Brikston fiind în medie de 3 ori mai rezistentă la compresiune decât cerinţele normativelor de proiectare. Diminuarea puterii de cumpărare a populaţiei a determinat utilizătorii să se orienteze către materiale de construcţii dintre cele mai ieftine, acestea nefiind întotdeauna şi cele mai sigure. Ne preocupă siguranţa cumpărătorilor noştri şi vom milita pentru eliminarea produselor de slabă calitate din piaţă, ce nu respecta normativele în vigoare”, a declarat Iulian Mangalagiu, Director General al Ceramica Iaşi.

Ceramica Iaşi este unul dintre liderii pieţei româneşti ai materialelor pentru zidărie, acoperişuri şi finisaje. Cu peste 40 de ani de experienţă şi peste 200 de angajaţi, compania este recunoscută pentru calitatea superioară a produselor sale precum şi pentru rezistenţa la compresiune a materialelor pentru zidărie.

Acţionar majoritar în cadrul Ceramica este, din iulie 2007, cel mai mare investitor la nivel global care acţionează pe piaţa românească – fondul de investiţii Advent International. Compania şi-a mărit numărul de produse şi capacitatea de fabricare a acestora, investind în cea mai modernă linie de producţie a blocurilor ceramice din Europa de Est.

Brikston este marca de cărămizi şi blocuri ceramice produse de Ceramica Iaşi şi reprezintă peste 90% din cifra de afaceri a companiei. Promisiunea brandului Brikston este o declaraţie de seriozitate. Fiecare produs este înzestrat să ofere cea mai mare rezistenţă de pe piaţă în domeniul construcţiilor.

Postat în:Business, Imobiliare, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,872 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: