Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Flanco a investit 5 milioane RON în deschiderea a patru noi magazine

Flanco, cel mai apreciat lanț de retail electro-IT, anunţă că a investit 5 milioane RON în ultima lună în deschiderea a patru magazine în București (Bucur Obor), Suceava (Iulius Mall), Drobeta Turnu-Severin (Centrul Comercial Cora) și Buzău (Galleria Mall). Cele patru noi magazine contribuie cu 2,300mp la suprafaţa de vânzare Flanco de 35,000mp, reţeaua de magazine numărând astăzi 75 de locaţii.

Deschiderea celor patru magazine Flanco face parte din strategia de business a retailerului de a crește cota de piață în 2011 peste nivelul de 10% şi de a extinde reţeaua de magazine Flanco în spații cu trafic ridicat.

„Revenirea pe un trend ascendent a consumului în perioada sărbătorilor Pascale, precum și investițiile în magazinele noi vor contribui semnificativ la creșterea vânzărilor Flanco. Cele patru magazine inaugurate în ultima lună vor aduce vânzări totale de 30 milioane RON în primul an de funcționare.” declară Adrian Olteanu, CEO Flanco.

Pentru a doua partea a anului 2011, Flanco are în plan extinderea cu încă 5-8 unități.

Flanco este unul dintre cei mai importanți retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice şi electrocasnice. Compania operează în acest moment o rețea de 75 de magazine în cele mai importante regiuni comerciale ale țării. Strategia companiei constă în consolidarea poziției deținute pe piața locală, prin dezvoltarea rețelei Flanco în toate regiunile țării și printr-o continuă îmbunătățire a performanțelor obținute de magazinele Flanco. Flanco este orientat către nevoile consumatorilor, prin cea mai bună ofertă de produse, soluții de creditare avantajoase gamă largă de servicii – compania oferind astfel soluții complete pentru întreaga familie.

Postat în:Business, IT&C, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,872 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: