Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Sfaturi: Afla cum se prepara cel mai bine cozonacii si pasca la cuptoarele electrice!

O dată cu Sărbătorile de Paşti, Baumatic vine în întâmpinarea voastră cu o serie de sfaturi privind cele mai eficiente moduri de coacere la un cuptor electric încorporabil. Potrivit specialiştilor Baumatic, companie specializată în electrocasnice încorporabile premium, fiecărui tip de preparat culinar îi este recomandată folosirea unei anumite funcţii de coacere, iar cunoaşterea acestora în cazul cuptoarelor electrice este esenţială pentru realizarea unor mâncăruri reuşite.

Fiecare funcţie este semnalată în cartea tehnică a electrocasnicelor cu un semn distinct. Aşadar, Baumatic vă îndeamnă să o consultaţi pentru a afla exact ce opţiuni au aparatele voastre.

Cea mai importantă funcţie este cea de coacere tradiţională (care implică încălzirea rezistenţei inferioare şi a celei superioare, fără pornirea ventilatorului intern de convecţie forţată). Aceasta imită cel mai fidel coacerea la un cuptor tradiţional şi este una dintre funcţiile folosite în 80% din cazuri. Ţinând cont că se apropie Paştile, Baumatic aminteşte că aceasta este ideală pentru prepararea de fripturi suculente inclusiv din miel, dar şi de cozonaci sau pască.

O alternativă a acestei funcţii este cea de coacere tradiţională ventilată. Aceasta are avantajul de a accelera prepararea şi de a uniformiza temperatura din interiorul cuptorului. Prin coacerea tradiţională ventilată mâncărurile vor ieşi însă mai uscate sau crocante, apa fiind în buna parte evaporată din cauza convecţiei forţate a aerului.  De aceea, daca nu vă plac preparatele bine rumenite sau crocante, puteţi folosi totuşi această funcţie pentru mâncăruri preparate în oale cu capac.  

Funcţia grill ventilat este, de asemenea, extrem de importantă mai ales atunci când vreţi să imitaţi grătarul din curte sau să faceţi pâine prajită. Ţinând cont că Sărbătorile atrag după sine preparate grele din diverse tipuri de carne, folosirea acestei funcţii este ideală, ea imitând perfect un grătar convenţional cu dezavantajul că va genera totuşi ceva fum în bucătărie. 

Dacă aţi decis ca de acest Paşti să gătiţi mâncăruri care necesită prepararea la “foc mic” şi care trebuie să fie crocante în partea de jos şi suculente în partea de sus (de exemplu pizza), atunci funcţia de rezistenţă inferioară ventilată este ideală. Se poate folosi şi varianta neventilată a acestei funcţii în cazul în care se doreşte o şi mai slabă coacere a părţii superioare a preparatului.

Baumatic vine în întâmpinarea voastră şi cu o altă funcţie mai evoluată, (denumită Fan-Oven sau coacere tradiţională ventilată multinivel), prezentă doar la anumite modele. Rezultatul coacerii este identic cu cel de la coacerea tradiţională ventilată dar în plus permite prepararea pe mai multe niveluri fără amestecarea mirosurilor şi a gusturilor. Practic puteţi găti până la trei feluri de mâncare în acelaşi timp!

Moduri rapide de curăţare a electrocasnicelor

Având în vedere că apropierea Sărbătorilor şi gătitul multor tipuri de preparate înseamnă desigur murdărirea mai rapidă a electrocasnicelor, Baumatic vă informează cu privire la avantajele încorporabilelor. Acestea sunt de cele mai multe ori dotate cu una sau mai multe funcţii care vă sunt de ajutor în momentul curăţării.

Una dintre acestea este email-ul Easy Clean care nu permite lipirea de pereţii cuptorului a resturilor de mâncare care sar în momentul preparării. În plus, acesta este foarte uşor de curăţat cât încă interiorul cuptorului este cald.

Curăţarea catalitică este, de asemenea, extrem de importantă. Pereţii catalitici ard orice resturi de mâncare atunci când se găteşte la temperaturi de peste 200 de grade Celsius. Gândiţi-vă cum ar fi să gătiţi, iar cuptorul să arate ca nou?

Funcţia de curăţare pirolitică este cea mai evoluată modalitate de curăţare. Cuptoarele care includ aceasta funcţie se pot programa să se încălzească până la aproximativ 500 de grade Celsius, toate resturile de mâncare şi grăsime fiind astfel transformate în praf care se şterge apoi foarte uşor din partea de jos a cavităţii cuptorului.

Chiar dacă nu gătiţi mâncăruri complicate care vă pot păta plita sau cuptorul, simplele amprente pe suprafaţa electrocasnicelor pot fi extrem de supărătoare. Din acest motiv majoritatea produselor Baumatic sunt finisate cu inox anti amprente. Acestea sunt practic protejate de o peliculă specială aplicată peste inox care nu permite intrarea grăsimilor în material.

Toate aceste funcţii pot fi analizate la produsele din cele cinci colecţii Baumatic expuse în toate magazinele Mobexpert, SiPro şi în alte magazine de specialitate din Bucureşti şi din ţară. Lista completă a acestora o puteţi găsi pe www.baumatic.ro.

Grupul Baumatic a luat naştere în 1992 şi a avut o dezvoltare rapidă, ajungând la o notorietate recunoscută în toată lumea şi operând acum în peste 60 de ţări din Europa, Asia şi Australia.

Baumatic a intrat pe piaţa din România în 2009 şi încă de la început s-a remarcat prin inovaţie, imagine şi eleganţă.  Baumatic România a introdus deja pe piaţa autohtonă, în 2010, prima maşină automată de făcut îngheţată, finisajul din inox negru (Black Steel) la cuptoare, cât şi prima plită cu gaz cu Touch Control.

Postat în:Business, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,725 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: