Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Mihai Ghyka a demisionat din funcţia de director general al Bergenbier

Mihai Ghyka a demisionat din funcţia de director general al Bergenbier, unul dintre cei mai importanţi producători de bere din România. Compania are astfel un nou director general, postul fiind preluat de Jens Hoesel, fost director de vânzări la StarBev. Mihai Ghyka renunţă la funcţia de director general la un an şi patru luni după ce a revenit la conducerea companiei, în ianuarie 2010.

Noul director general, Jens Hoesel, a ocupat anterior funcţia de Chief Sales Officer în cadrul grupului StarBev, din care face parte Bergenbier, poziţie pe care a deţinut-o în perioada decembrie 2010 – aprilie 2011. Anterior, acesta a fost director general AB InBev Olanda.

Compania Bergenbier a fost preluată de fondul CVC Capital Partners în noiembrie 2009 şi face parte în prezent din grupul nou-format StarBev, ce înglobează toate operaţiunile din domeniul producerii şi distribuţiei berii achiziţionate de fond.

Bergenbier a intrat pe piaţa românească în 1994. Compania deţine două fabrici de bere la Ploieşti şi la Blaj, numără peste 730 angajaţi şi dispune de o reţea de distribuţie naţională. Alături de Bergenbier, compania produce şi mărcile Stella Artois, Beck’s, Löwenbräu şi Noroc.

Anunțuri

Din categoria:Business, , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Blog Stats

  • 927,586 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: