Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Clubul Equestria inaugurează prima etapă a Marelui Premiu al României printr-un concurs de sărituri peste obstacole

Clubul de Echitaţie Equestria, împreună cu Federaţia Ecvestră Română organizează în perioada 05 – 08 mai 2011 Cupa Equestria, primul concurs oficial de sărituri peste obstacole din acest an din România, în cadrul căruia se va desfăşura şi etapa inaugurală a primei ediţii din Turneul Marelui Premiu al României. Competiţia se va desfăşura la Baza Hipică “Ştefan Stoica”, din Tâncăbeşti, str Hipodromului FN, com.Snagov şi va avea premii în valoare de 25.000 lei.

“Suntem mândri să inaugurăm Cupa Equestria, primul concurs oficial de sărituri organizat de clubul nostru, dar în acelaşi timp şi primul concurs oficial din România din 2011, odată cu prima etapă a Turneului Marelui Premiu al României, în colaborare cu Federaţia Ecvestră Română. Vrem să readucem în actualitate concursurile de călărie şi să consolidăm imaginea acestui sport nobil în România. Cupa Equestria, ne dorim  să devină o competiţie de renume şi cu tradiţie în ţara noastră şi poate chiar şi în străinătate.”  – Dr. Ozana Moraru, proprietar Club Equestria.

În concurs au fost înscrişi peste 120 de cai, cu călăreţi din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară precum Braşov, Câmpina, Bacău, Iaşi, Sibiu, Tulcea şi Sfântu Gheorghe. Competiţia reuneşte atât sportivi profesionişti, cât şi amatori, cai consacraţi dar şi cai debutanţi. Concursul se va desfăşura conform regulamentului competiţional 2011 al Federaţiei Ecvestre Române şi al celei Internaţionale.

Pe parcursul a 3 zile concursul va avea 15 probe, împărţite în câte 5 probe pe zi. În prima zi vor fi proba nr.1 v. – nivel amatori, debutanţi şi cai tineri – clasament separat – probă cu baraj,  proba nr.2 v. –nivel “E”, cu bară, proba nr. 3 v. – nivel “C”, cu bară,  proba nr. 4 v. – nivel “D”, cu bară şi proba nr. 5 v. – nivel “B”, în două faze; în ziua a doua proba nr. 1 s.  – amatori, debutanţi şi cai tineri, cu baraj, proba nr. 2 s. – nivel “E”, la cronometru, proba nr. 3 s. – nivel “C”, proba cu Joker , la cronometru, proba nr. 4 s. – nivel “D”, probă în două manşe şi proba nr. 5 s. – nivel “B” cu baraj iar în ziua a treia proba nr. 1 d. – amatori şi cai tineri, la cronometru, proba nr. 2 d. – nivel “E”, la cronometru, proba nr. 3 d. – nivel “C”, cu baraj, proba pentru Grand Prix, cu baraj si proba nr. 4 d. – nivel “D”, la cronometru. Concursul se va desfăşura în manejul exterior , pe o suprafaţă de nisip de dimensiuni 90 m/60 m  iar încălzirea se va efectua în manejul interior, pe o suprafaţă de nisip de 30 m/75 m.

Festivităţile de premiere vor avea loc dupa fiecare probă iar câstigătorul Cupei Equestria va fi cunoscut şi premiat sâmbătă seara, pe 7 mai, el fiind desemnat în urma cumulării punctelor din primele doua zile de competiţie. Proba de „Marele Premiu” se va desfăşura duminică de la ora 13:30. Închiderea oficială a concursului va avea loc duminică, 8 mai. Spectacolul este deschis publicului larg. Clubul are amplasată o terasă exterioară cu vedere spre terenul exterior de unde se poate viziona concursul şi o terasă interioară cu vedere spre terenul de încălzire al cailor.

Clubul Equestria a fost înfiinţat în anul 2010 de către Dr.Ozana şi Cristian Moraru. Este situat în zona Snagov, sat Tâncăbeşti pe o suprafaţă de 2,5 hectare din care 1 hectar îl reprezintă construcţia clubului la sol. Clubul dispune de 50 de boxe pentru cai, 40 dintre ele având acces direct în padocurile exterioare individuale, duşuri cu apă caldă şi rece pentru cai, adăpători automate şi două solarii şi este singura bază ecvestră din ţară amenajată la standarde internaţionale pentru concursuri de călărie.

Postat în:Altele, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,701 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: