Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Sartorom mizează pe afaceri de 3,5 milioane de euro anul acesta

Afacerile companiei Sartorom piaţa locală au crescut în 2010 cu aproximativ 10%, la circa 2,7 milioane de euro. În 2009 compania a raportat un business de 2,5 milioane de euro, iar pentru acest an mizează pe un avans de peste 25% a cifrei de afaceri, la  3,5 milioane de euro, conform estimărilor Directorului General al Sartorom, Carmen Bittenbinder.

Previziunile optimiste sunt susţinute de trendul constant ascendent din domeniul agricol, unde se observă o deschidere mare către investiţii. De asemenea, estimăm o creştere pentru linia noastră de aparate pentru încercări mecanice datorată ieşirii treptate din criză a industriei constructoare de maşini, dar şi a celei prelucrătoare de metale şi mase plastice. Nu suntem la fel de optimişti în privinţa instituţiilor bugetare şi a proiectelor în domeniul aparaturii high-tech pentru cercetare, unde revirimentul se lasă încă aşteptat”, a subliniat reprezentantul Sartorom.

În acest moment compania este lider de piaţă atât pe segmentul aparaturii pentru controlul calităţii în agricultură, cât şi în domeniul încercărilor mecanice. „În plus, avem 90% din piaţa calorimetrelor pentru combustibili solizi şi lichizi, unde aproape toate termocentralele şi bazinele miniere din România lucrează cu un produs din oferta noastră,  IKA C5000”, a mai adăugat Carmen Bittenbinder.

Sartorom a intrat pe piaţa locală în 1991 ca reprezentanţă a firmei Sartorius AG din Germania. În următorii ani compania a devenit partener al altor numeroase firme germane, precum Fritsch, IKA, WTW, Toni Technik, Zwick Roell sau Pfeuffer şi în acest moment furnizează aparatură pentru controlul calităţii pentru cercetare, industrie şi agricultură.

Un alt domeniu de activitate important al Sartorom este filtrarea industrială, compania oferind instalaţii de filtrare pentru industria alimentară (soft drinks, ape minerale, vin, bere) şi pentru industria farmaceutică (filtrare apă, lichide orale şi parenterale, producţie vaccinuri). De asemenea, Sartorom oferă echipamente complete pentru biotehnologii (fermentatoare, instalaţii de filtrare tangenţială), dar şi mobilier industrial.

Compania are sediul central în Bucureşti, dar şi sedii zonale în Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Craiova, Brăila şi Iaşi.

Printre principalii clienţi ai Sartorom pe piaţa locală se numără Cargill, Agricover, 7 Spice/Vel Pitar, Automobile Dacia, Mittal Steel, Ruukki, Continental, Holcim, Carpatcement, Lafarge, Teraplast, Coca-Cola, Romaqua Borsec, Pepsi, European Drinks, Bere Ursus.

Anunțuri

Din categoria:Business, , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: