Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Carlsberg se relanseaza oficial in Romania

După anunţarea repoziţionării Carlsberg la nivel internaţional la începutul lunii aprilie, reprezentanţii brandului vorbesc de noua identitate a berii prezentă în peste 140 de pieţe din lume, printre care şi România.

Invitatul internaţional Dr. Isaac Sheps, CEO al Carlsberg UK a vorbit despre cel mai amplu proiect de lansare realizat vreodată la nivelul Grupului Carlsberg. „Înfiinţat încă din 1847, Carlsberg este unul dintre cele mai recunoscute branduri şi al cincilea cel mai bine vândut produs premium din industria berii. Anual, 35,000,000,000 de sticle de bere sunt comercializate în întreaga lume. În România, Carlsberg se află alături de consumatori de zece ani, timp în care s-a implicat în crearea unor momente unice din viaţa lor, oferind formula unei bauturi apropiate de perfecţiune” a declarat Dr. Isaac Sheps, CEO al Carlsberg UK.

Alături de invitatul internaţional, Hezy Ovadia, preşedintele companiei URBB, unicul producător al berii daneze în România, a vorbit despre obiective şi planurile de viitor stabilite:

„Începută ca o afacere de familie, Carlsberg se numără astăzi printre cei mai mari jucatori ai industriei de profil. Noua poziţionare celebrează astfel moştenirea şi valorile Carlsberg, conectându-se cu consumatorii activi din ziua de azi, dornici de aventură.

Deţinând o poziţie puternică pe segmentul super premium, poziţionarea vine cu o identitate vizuală modernă, întocmai pentru a suţine autenticitatea şi tradiţia fondatorilor, care au avut curajul să îşi urmărească visurile. Am încredere că în următorii ani, această nouă poziţionare va răsplăti aşteptarea şi reuşitele consumatorilor noştri.”

Carlsberg este mai mult decat o bere daneză cu tradiţie, ea vorbeşte despre istoria a doi fondatori, tată şi fiu, aflaţi permanent în căutarea formulei perfecte de bere. Evoluţia remarcabilă a Carlsberg şi unicitatea sa în portofoliul companiei a fost subliniată de fostul preşedinte al URBB.

Elementele cheie ale brandului rămân aceleaşi şi păstrează caracterul distinctiv şi recognoscibil dintotdeauna, executarea noii identităţi fiind realizată pe baza a patru principii de design care să fie asociate cu uşurinţă de către consumator: îndrăzneală, autenticitate, modernitate şi accesibilitate.

„În viziunea noastră, consumatorul Carlsberg este o persoană Doron Zilbersteinindependentă, curioasă şi spontană, pentru care viaţa este o continuă sursă de inspiraţie, o persoană care profită de toate oportunităţile posibile, care explorează noi teritorii cu dorinţa de a învăţa şi a se dezvolta din punct de vedere personal. Consumatorul Carlsberg este pregătit mereu pentru provocări.

„That calls for a Carlsberg” este noua declaraţie a brandului şi vorbeşte despre curajul de a avea o atitudine bună, încurajează consumatorii „să facă un pas înainte, să ia decizii, să facă ceea ce trebuie”, aşa cum au facut fondatorii înşişi, Carlsberg fiind recompensa pentru faptele lor” a declarat Doron Zilberstein, Vice-preşedintele de Marketing al URBB.

Brandul super premium Carlsberg a intrat pe piaţa berii din România în anul 2001, iar de-a lungul celor zece ani s-a remarcat ca fiind o marcă inovativă, participând activ la crearea unor momente unice în viaţa consumatorilor. Produsă după reţeta daneză a tânărului antreprenor J.C. Jacobsen, încă din anul 1847, berea Carlsberg este distribuită în peste 140 de pieţe din întreaga lume.

Carsberg, o istorie a curajului
În anul 1847, în zorii revoluţiei industriale, J. C. Jacobsen, un tânăr ambiţios şi plin de entuziasm, decide să îşi construiască propria fabrică de bere. Spirit inovator, Jacobsen doreşte să se diferenţieze de ceilalţi producători de bere din Danemarca şi, în loc să folosească drojdia de fermentaţie înaltă, introduce în fabricarea Carlsberg drojdia de fermentaţie joasă, după tradiţia bavareză. Noul produs se bucură de un mare succes încă de la început, revoluţionând industria berii, iar Jacobsen decide să extindă fabrica. Preocupat mereu de calitate şi de eficienţă, acesta investeşte foarte mult în tehnologie şi introduce în noua sa fabrică ultimele descoperiri, precum pompa de apă şi dispozitivul de fierbere activate de motoarele cu aburi.

Astăzi, Carlsberg este o marcă internaţională de top, consumată în peste 140 de ţări din întreaga lume. Aproape 90% din berea Carlsberg este produsă şi vândută peste hotarele Danemarcei, compania-mamă acordând licenţa de producţie unor fabrici aflate în 40 de ţări din întreaga lume. Procesul de fabricare a berii are loc în 103 fabrici din 49 de ţări şi în fiecare zi a anului, aproximativ 15 milioane de oameni se bucură de gustul ei inconfundabil.

De zece ani in Romania, un univers fascinant

Pe piaţa din România, Carlsberg a fost prezent în portofoliul de branduri al companiei URBB începând cu luna mai a anului 2001 iar pe segmentul de piaţa super premium deţine în prezent o pozitie puternica. Gustul memorabil aminteşte de pasiunea pentru fotbal, schi şi golf, de importanţa unei vacanţe petrecute alături de prieteni într-o locaţie exotică precum Tenerife.

Încă de la intrarea sa pe piaţă, Carlsberg a devenit sinonim cu inovaţia. Este de ajuns menţionarea lansării ambalajului cu eticheta transparentă No look label şi sticla specială Carlsberg cu logo embrosat şi un design modern care evidenţiază valorile mărcii: să cauţi tot ce e mai bun pentru tine, să faci un pas înainte şi să realizezi lucrurile care trebuie.

Când vorbim de Carlsberg, vorbim de rafinament, de pasiunea pentru excelenţă vizibilă în toate activităţile dedicate consumatorilor, de inovaţiile designului acestei beri consumată peste tot în lume, din SUA în Japonia, din Danemarca până în Australia.

Timp de şapte ani, Carlsberg a organizat în Romania evenimente speciale dedicate golfului, emiţând acelaşi caracter elitist al brandului. Încă din 1998, Carlsberg face inconjurul lumii susţinând pasiunea iubitorilor de golf din întreaga lume, la Breaza, locul ideal unde pasiunea pentru perfecţiune  se împleteşte cu spiritul nobil al acestui sport transformat într-o adevărată artă. Astfel, urmând strategia grupului internaţional,  a fost iniţiată Cupa „Carlsberg Lac de verde Open”.

În ceea ce priveşte interesul pentru schi, acesta s-a manifestat prin sponsorizarea, în 2008, a celei mai importante competiţii mondiale de schi desfăşurată în România: Campionatul Mondial Militar de Schi, desfăşurat la Predeal. Ne amintim şi de Carlsberg ski.ro, care a funcţionat ca o nouă destinaţie a iubitorilor de schi, unul din proiectele remarcabile prin concept şi realizare tehnică, care îi putea transpune, printr-un singur click, pe pârtiile favorite din Romania.

Implicarea Carlsberg în fotbal şi în schi este la fel de memorabilă ca şi cea din golf. Începând cu anul 2000, Carlsberg a fost principalul sponsor al Campionatului European de Fotbal, la acel moment fiind considerată activitatea cu cel mai mare succes pentru brand, la nivel global. Chiar dacă  Euro 2000 a fost punctul culminant al acelui an, implicarea Carlsberg în fotbal a mai inclus Cupa UEFA, Clubul de Fotbal Liverpool, FC Copenhagen, Cupa Carlsberg în Asia.

Încă din 1990, Carlsberg este un brand recunoscut pentru implicarea activă în sponsorizarea fotbalului internaţional. În 2004, Carlsberg este încă o dată berea oficială a Campionatului European de Fotbal. Şi în 2008, Carlsberg a fost berea oficială şi principalul sponsor al Euro 2008, berea oficială a echipelor naţionale de fotbal ale Angliei, Irlandei şi Elveţiei, partener oficial al Super Cupei UEFA, precum si al Cupei FA din Anglia. Unul dintre cele mai durabile şi pline de succes parteneriate din lumea fotbalului este cel dintre Carlsberg şi clubul FC Liverpool, Carlsberg fiind principalul sponsor al Clubului din 1992.

Au fost zece ani plini de evenimente memorabile, timp în care am reuşit să devenim o bere preferată de consumatorii români şi un brand iubit pentru implicările sale în lumea sportului. Anul acesta aniversăm zece ani în care, împreună, am reuşit să clădim universul de cinci stele a uneia dintre cele mai apreciate beri super premium din România, un univers fascinant care duce mai departe istoria celor peste 150 de ani, inspirând oamenii din întreaga lume prin permanenta căutare a perfecţiunii. E momentul potrivit să sărbătorim asta.

Postat în:Business, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,701 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: