Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– KLM lansează zboruri comerciale alimentate cu biocombustibil, între Amsterdam şi Paris

KLM Royal Dutch Airlines face un pas important în direcţia dezvoltării unei aviaţii sustenabile. În luna septembrie KLM va lansa mai mult de 200 de zboruri operate pe biokerosen, între Amsterdam şi Paris.

“KLM demonstrează încă o dată angajamentul său pentru încurajarea dezvoltării biokerosenului”, a declarat Camiel Eurlings, managing director în cadrul companiei. “În noiembrie 2009 noi am demonstrat că este tehnic posibil ca avioanele sa zboare cu biokerosen. Acum, la un an şi jumătate după primul nostru zbor demonstrativ cu aeronava Camelina, se dă startul unei noi etape în întreaga lume, şi anume aceea a certificării. În curând vor fi acordate autorizaţiile necesare pentru ca aeronavele comerciale să opereze cu biocombustibil. Sunt mândru să anunţ că în luna septembrie KLM va face acest pas important”.

Zborurile vor fi operate cu biocombustibil obţinut din ulei alimentar reciclat. KLM este deschisă utilizării unei diversităţi de materii prime, cu condiţia ca acestea să răspundă anumitor criterii de sustenabilitate, inclusiv cele privind emisiile de CO2 şi impactul asupra biodiversităţii. Toţi biocombustibilii utilizaţi de KLM trebuie să aibă toate caracteristicile tehnice exacte ca şi kerosenul tradiţional şi trebuie să nu implice nicio modificare a propulsoarelor sau infrastructurii aeronavelor.

Combustibilul este produs de către Dynamic Fuels şi este furnizat de SkyNRG, consorţiul lansat de KLM, North Sea Group şi Spring Associates în 2009. SkyNRG este implicată activ în dezvoltarea unui lanţ sustenabil de producţie a biocarburanţilor pentru aviaţie. Sustenabilitatea kerosenului alternativ depinde de o multitudine de factori şi este evaluată în fiecare caz în parte. Pentru a putea lua o decizie viitoare corectă în acest domeniu, SkyNRG are drept consultant un Consiliu de Sustenabilitate independent, ce include filiala olandeză a World Wide Fund for Nature (WWF), Solidaridad, precum şi Institutul Copernicus al Universităţii din Utrecht. Astfel, o recomandare favorabilă din partea acestui Consiliu joacă un rol important pentru KLM.

KLM susţine, de asemenea, punctul de vedere publicat în cadrul Raportului pe Energie al WWF, ce arată că biocombustibilii produşi din biomasă sunt singura soluţie viabilă pentru înlocuirea combustibililor fosili în domenii precum cel al aviaţiei. Eurlings: “Calea către ponderea de 100% a energiei sustenabile este plină de provocări. Costurile cu biocombustibilii trebuie să scadă semnificativ şi permanent. Acest lucru poate fi realizat prin inovare, cooperare şi un cadru legal potrivit, care să stimuleze utilizarea biocombustibililor în aviaţie, însă având mereu sub vizor păstrarea unei competiţii corecte. Avem nevoie să evoluăm împreună către utilizarea continuă a combustibililor sustenabili”.

KLM şi-a afirmat angajamentul pentru dezvoltarea biocombustibililor sustenabili încă din 2007. Air France KLM este de asemenea un lider al industriei în privinţa eficienţei consumului de carburant. Air France KLM a deţinut titlul de lider al industriei în ceea ce priveşte indicele Dow Jones al Sustenabilităţii, timp de şase ani consecutiv.

Postat în:Turism, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,890 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: