Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Endava estimează pentru 2011 o creştere a business-ului cu 22%

Grupul britanic Endava, care desfăşoară activităţi şi în România, estimează pentru următorul an financiar (iulie 2011 – iunie 2012) o creştere a afacerilor la nivel consolidat cu 22%, la peste 40 de milioane de euro. Prognoza de creştere pentru acest an este similară cu avansul înregistrat de grupul Endava în 2010, când afacerile companiei au consemnat o creştere de 25%, la peste 33 de milioane de euro.

„Creşterea realizată de Endava în ultima perioadă a fost determinată în principal de semnarea unor contracte noi cu clienţi din Marea Britanie, în special din sectorul financiar şi al serviciilor online, dar şi de o creştere a bazei de clienţi în România și Moldova. Pentru 2011, grupul Endava îşi propune o creştere a cifrei de afaceri cu cel puţin 22%, comparativ cu anul precedent, când compania a înregistrat afaceri de 33 de milioane de euro. Continuăm astfel politica grupului, de creşteri organice anuale cuprinse între 20% şi 25%”, a declarat Marian Popa, Managing Director pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

Peste 50% din cifra de afaceri pe grup este realizată din dezvoltarea de aplicaţii software la comandă, aproximativ 25% din afaceri sunt reprezentate de serviciile de suport tehnic. Diferenţa e reprezentată de servicii de consultanţă IT şi digital media, precum şi integrare de sisteme.

Aproape jumătate din serviciile şi soluţiile dezvoltate de Endava vizează companiile din domeniul financiar, urmate de companiile media şi cele din domeniul serviciilor profesionale (recrutare, servicii educaţionale, consultanţă etc.), în proporţie de 17% şi respectiv 15%. În plus, compania asigură servicii IT şi pentru companii din domeniul telecom, retail, farma sau utilităţi.

„Pe piaţa din România, cererea din partea clienţilor locali este diferită. Endava a înregistrat o creştere a vânzărilor mai ales pe segmentul soluţiilor software specializate pentru sectorul financiar-bancar, integrarea de sisteme, respectiv servicii de securitate în domeniul plăţilor online”, a adăugat Popa.

Vânzările companiei către clienţi din regiunea Europei Centrale şi de Est reprezintă aproape 10%  din totalul afacerilor Endava. 86% din afaceri sunt realizate cu clienţi din  Marea Britanie, iar restul de 4%, reprezintă clienți din  Statele Unite. Cei mai mulţi angajaţi Endava sunt însă în România și Moldova, respectiv 80% din capacitatea centrelor de dezvoltare şi suport ale Endava, astfel încât majoritatea proiectelor contractate de companie sunt realizate pe plan local.

„Pieţele occidentale sunt tot mai interesate de externalizarea în regim near-shoring a serviciilor IT la un raport cost/beneficiu ridicat, iar România este una dintre locaţiile care prezintă interes datorită accesului la competenţe IT la costuri comparativ mai mici, dar şi de apropierea geografică şi cultura similară”, a explicat Popa.
Compania este prezentă pe plan local cu birouri la Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, cu un număr total de 310 angajaţi, cu 60 de angajaţi mai mult decât în luna ianuarie a acestui an. Cel mai mare birou al companiei se află la Cluj-Napoca, unde lucrează 187 de angajaţi, urmat de sediul din Iaşi, cu 113 angajaţi. La Bucureşti, Endava România deţine un centru de coordonare regională şi consultanţă, unde sunt 10 angajaţi.

A doua cea mai mare locaţie Endava din punct de vedere al numărului de angajaţi este în Republica Moldova, Endava având 200 de angajaţi la Chişinău.

Postat în:IT&C, , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,725 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: