Stiri pe blog

Un alt blog de stiri

– Stihl începe a doua parte a programului “rabla”pentru motounelte din 2011

Stihl România, subsidiara grupului german cu acelaşi nume, a reuşit să scoată din curţile românilor nici mai mult, nici mai puţin de 20 de tone de motounelte de grădinarit printr-un program similar cu cel de reînnoire a parcului auto.

„Rabla” pentru motounelete din România a crescut de la an la an, cele 20 de tone reciclate strângându-se prin programe succesive în cursul anilor 2009-2011. Pentru acest an, prima parte a programului de reînnoire s-a încheiat la 30 iunie. A doua parte a programului va demara din această lună și se va desfășura până la începutul anului viitor. „Rablele” din grădinile românilor au plecat deja la topit, cu participarea unei companii specializate în reciclare.

Oficialii Stihl au declarat că cel mai vechi echipament reciclat a avut venerabila vârsta de 40 de ani. „M-am gândit că e timpul să-l las la vatră” a spus posesorul acestuia, după care şi-a achiziţionat un motoferăstrău Stihl . În schimbul echipamentelor uzate, Stihl a oferit cumpărătorilor reduceri care au variat în funcţie de noile motounelte achiziționate. În prima parte a lui 2011 au fost cumpărate prin programul de reciclare Stihl aproximativ 2700 de motounelte, campionul achiziţiilor fiind gama de motoferăstraie.

Postat în:Business, , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

RSS ZF

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Capital

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

RSS Realitatea

  • A apărut o eroare, probabil feed-ul s-a stricat. Încearcă mai târziu.

Blog Stats

  • 917,890 hits


gtop.ro

%d blogeri au apreciat asta: